duminică, 22 noiembrie 2009
ARGUMENT - SIMPOZION INTERNATIONAL
Proiectul este conceput pentru a conştientiza cât mai multe persoane implicate de importanţa întelegerii şi protejării mediului înconjurător prin toate mijloacele de care dispunem.
Gradul înaintat de civilizaţie la care a ajuns omenirea creează o falsă senzaţie de echilibru şi securitate. Atât de preocupat de bunăstarea sa personală, omul a început să excludă din ecuaţia vieţii tocmai VIAŢA.
Desigur că fiecare element viu al planetei noastre are o importanţă covârşitoare (ar fi ideal să avem un pământ fertil, nepoluat, aer curat şi fără găuri în pătura de ozon, vegetaţie, floră şi faună diversificată), dar parcă APA – esenţa sine qua non are un rol esenţial. Pe de o parte APA este catalizator şi parte constitutivă a tuturor celorlalte forme de viaţă, pe de altă parte ea reprezintă pentru planeta noastră ceea ce reprezintă sângele pentru un organism viu. Având o apă „nesănătoasă” se va îmbolnăvi întreaga planetă.
Există milioane de oameni care suferă din lipsa apei. Aceştia îi cunosc cel mai bine valoarea. Noi ceilalţi care o avem la discreţie trebuie să învăţăm să o privim altfel, aşa cum spunea Jack Cousteau „să nu uităm că cercul apei şi al vieţii este acelaşi”.
Coordonatori proiect
tel. +40742066407, e-mail: nelu_fanatan@yahoo.com
2. dr. ing. Mircea Mecea, director general adjunct S.C. VITAL S.A.,
tel. +40722330416, e-mail: mircea.mecea@vitalmm.ro
3. Anca Paula Lucit, Public Relation Responsible, S.C. VITAL S.A,
e-mail: ancaianutas@yahoo.com
4. ing. Vlaicu Pop, SGA Maramureş, tel. 0744394846
5. prof. Amelia Baciu - inspector ISJ MM,
tel. 0744371757, e-mail: ameliabaciurizoiu@yahoo.com
6. prof. Doina Konta - CCD MM, tel. 0730092772, e-mail: doinakonta@yahoo.com
Colaboratori
Agenţia de turism Expert-Travel Baia Mare,director general Daniela Ghiman
Asociaţia Judeţeană a Vănătorilor şi Pescarilor Maramureş
prof. Serenella DINU - Şcoala cu clasele I-VIII, Săpoca, judeţul Buzău
Administraţia Parcului Natural Munţii Maramureşului, director: Costel Bucur
Organizatori -Simpozion International dedicat Zilei Mondiale a Apei
Director: prof. Aneta Carpov
Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş,
Insp. şc. gen : Mariana Pop
S.C. VITAL S.A. Baia Mare,
Director general: Geza Gasparik
Escola Profissional do Montijo
Director: Prof. João Martins
Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş,
Director: Traian Măgurean
Casa Corpului Didactic Maramureş,
Director: Gelu Todoruţ
duminică, 15 noiembrie 2009
SIMPOZION JUDETEAN
SIMPOZION JUDEŢEAN dedicat ZILEI MONDIALE A APEI
Baia Mare, 21 martie 2009
8. INSTANTANEE – Simpozion
SIMPOZION JUDETEAN
7. LUCRARI PREZENTATE
1. Epurarea apelor uzate din Baia Mare
Director gen. adj. dr. ing. Mircea Mecea
S.C. VITAL S.A. Baia Mare
2. Cooperarea Transfrontalieră
româno-ucraineană pe Râul Tisa
Ing. şef. Vlaicu Pop
Sistemul de Gospodărire a Apelor MM
3. Viaţa apei
Director: Ing. Costel Bucur
Parcul Natural M-ţii Maramuresului
4. Cascadele din Maramureş
- prezentare şi potenţial turistic
Prof. Andrea Stark
Liceul cu Program Sportiv Baia Mare
5. Apa - indispensabilă vieţii
Robert Fârte
Prof. Petru Făzăcaş
Liceul cu Program Sportiv Baia Mare
6. Apa – “are memorie”
Cătălin Negrea
Prof. drd. Amalia Ardelean
Scoala “Lucian Blaga” Baia Mare
7. Ape dulci pe Terra
Prof. Paul Petrică Pop
Liceul cu Program Sportiv Baia Mare
8. Defileul Lăpuşului
Titel Caoşan
Fundatia Maratin
9. Apele din Maramureş
Bogdan Săsăran , Larisa Dragoş
Prof. Susana Pop
Liceul cu Program Sportiv Baia Mare
10. Apele – Aurul albastru din M-ţii Rodnei
Cristina Timiş , Crina Maria Timiş
Director prof. Timiş Clarita
Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4, Borşa
Şcoala cu clasele I-VIII , Petrova
Director prof. drd. Marieta Roman
11. Apa, un sculptor iscusit
Ionuţ Petrovai
12. Vişeul, un râu mai curat
Sergiu Bora
13. Apa, leagănul vieţii
Florin Gorgan
14. Prognoza arctică – privind gheţarii
Cristian Codrea, Raul Berinde
Prof. Ionel Cosma
Liceul cu Program Sportiv Baia Mare
15. Fenomene în scufundările acvatice
Prof. Leşe Smaranda
Gr.Şc. Ind. de Transporturi Auto Baia Sprie
16. Apă curată – viaţă sănătoasă
prof. Marcelina Hotea
Colegiul National “Gh. Sincai”
Prof. dr. Radu Hotea
Liceul cu Program Sportiv Baia Mare
17. Miracolul apei
Mădălina Nemeş , Teodora Bud
Prof. Alina Dobra
Liceul Teoretic “Emil Racoviţã”
18. Apa, graniţă sau pod către viaţă
Prof. Raveca Corina Mureşan
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
19. TISA – râu transfrontalier
Lucreţia Vălean
Prof. Felicia Vasilov
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
20. Someşul – lacrimã de bucurie,
lacrimã de tristeţe
Prof. Georgeta Ianc
Lab. Mariana Ianc
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
21. Marea Neagră
Maria Flavia Pop , Mariana Mureşan
Prof. Luminiţa Tinc
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
22. Dunărea – fluviul vieţii
Prof. Corina Bodea
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
23. Dunărea albastră
Prof. Nelu Fănăţan
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”/
24. “Apa – minunea noastră”
Radu Pop
Prof. Anca Tiţă
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
25. Terapia cu apă
Prof. Voichiţa Mândru
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
26. Apa – o poveste fără sfârşit
Prof. Lăcrimioara Verdeş
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
27. Catastrofe ecologice
Marian Sfara , Robert Apyok
Prof. Luminiţa Marincaş
Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”
SIMPOZION JUDETEAN
Prof. Nelu Fănăţan, nelu_fanatan@yahoo.com
Prof. dr. Radu Hotea
SIMPOZION JUDETEAN
5. PROGRAM
Ora :
9.00: Vizită la Barajul Firiza
11.45:
Cuvânt de deschidere
prof. Nelu Fănăţan
prof. dr. Radu Hotea
Cuvântul invitaţilor de onoare
Director adj. prof. Felicia Ilieşiu
- Colegiul Tehnic “Carmen Sylva” -
Dr. ing. Mircea Mecea – director general adjunct S.C. VITAL S.A.
Inaugurarea expoziţiei cu vânzare
– PEISAJE
Alexa Chira, clasa a X-a B
Liceul de Artă Baia Mare
12.00: Desfăşurarea lucrărilor
Închiderea lucrărilor
SIMPOZION JUDETEAN
SIMPOZION JUDETEAN
SIMPOZION JUDEŢEAN dedicat ZILEI MONDIALE A APEI
Baia Mare, 21 martie 2009
3. PARTENERI
1. S.C. VITAL S.A. Baia Mare
Director: Geza Gasparik
2. Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
Insp. şc. gen.: prof. Mariana Pop
3. Administraţia Parcului Natural M-ţii Maramureşului
4. Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş
5. Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş
6. Liceul cu Program Sportiv Baia Mare
SIMPOZION JUDETEAN
Baia Mare, 21 martie 2009
2. ORGANIZATORI:
1. Clubul de ecologie şi turism “Hoinar prin ţară”,
Preşedinte: prof. Nelu Fănăţan
2. Societatea Ecologistă din Maramureş
Preşedinte: prof. dr. Radu Hotea
vineri, 13 noiembrie 2009
SIMPOZION JUDETEAN
SIMPOZION JUDEŢEAN dedicat ZILEI MONDIALE A APEI
Baia Mare, 21 martie 2009
1. Tema anului 2009:
APE TRANSFRONTALIERE – OPORTUNITĂŢI COMUNE
Ziua Mondiala a Apei - 2009
S.C. VITAL S.A.
Clubul de ecologie si turism "Hoinar prin ţară"
Societatea Ecologistă din Maramureş